Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa veniturilor din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii.
În creditul contului 706 „Venituri din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii” se înregistrează:
– valoarea redevenţelor pentru concesiuni, a locaţiilor de gestiune, chiriilor facturate către concesionari, locatari, chiriaşi (411);
– valori primite de la terţi privind locaţii de gestiune, licenţe, brevete şi alte drepturi similare
(461);
– valoarea redevenţelor pentru concesiuni, a locaţiilor de gestiune şi a chiriilor pentru care nu s-au întocmit facturi (418);
– sumele datorate de personal, reprezentând chirii care se fac venituri ale entităţii (428);
– venituri înregistrate în avans aferente perioadei curente sau exerciţiului în curs (472);
– sumele încasate reprezentând valoarea redevenţelor cuvenite pentru concesiuni, a locaţiilor de gestiune şi a chiriilor, precum şi pentru folosirea brevetelor, mărcilor şi a altor drepturi similare (512, 531);
– sume cuvenite din vânzări de bunuri şi prestări de servicii către entităţi afiliate, entităţi asociate şi entităţi controlate în comun (451, 453).
În cadrul tranzacțiilor comerciale, entitățile pot acorda diferite reduceri, de natură comercială sau financiară. Reducerile…
Erorile constatate în contabilitate se pot referi fie la exerciţiul financiar curent, fie la exerciţiile…
Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa capitalului subscris, vărsat şi nevărsat, în natură şi/sau…
Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa patrimoniului deţinut, potrivit legii, de institutele naţionale de…
Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa beneficiilor acordate angajaţilor sub forma instrumentelor de capitaluri…
Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa primelor de emisiune, de fuziune/divizare, de aport şi…