Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa titlurilor sub forma intereselor de participare, pe care entitatea le deţine în capitalul entităţilor controlate în comun.
Contul 263 „Acţiuni deţinute la entităţi controlate în comun” este un cont de activ.
În debitul contului 263 „Acţiuni deţinute la entităţi controlate în comun” se înregistrează:
– valoarea participaţiilor dobândite prin achiziţie (512, 531, 269);
– valoarea participaţiilor dobândite prin aport, potrivit legii, la capitalul social al entităţilor controlate în comun (205, 208, 211, 212, 213, 214, 371, 411);
– diferenţa dintre valoarea participaţiilor dobândite şi valoarea neamortizată a imobilizărilor care au constituit obiectul participării în natură la capitalul entităţilor controlate în comun (768);
– diferenţa dintre valoarea acţiunilor dobândite şi valoarea creanţelor care au constituit obiectul participării în natură la capitalul entităţilor controlate în comun (768);
– diferenţa dintre valoarea acţiunilor dobândite şi valoarea mărfurilor care au constituit obiectul participării în natură la capitalul entităţilor controlate în comun (758);
– valoarea participaţiilor primite ca urmare a majorării capitalului social al entităţilor controlate în comun la care se deţin participaţii, prin încorporarea rezervelor (106);
– valoarea participaţiilor primite ca urmare a majorării capitalului social al entităţilor controlate în comun la care se deţin participaţii, prin încorporarea beneficiilor, precum şi cele primite fără plată, potrivit legii (768).
În creditul contului 263 „Acţiuni deţinute la entităţi controlate în comun” se înregistrează:
– cheltuielile privind valoarea participaţiilor deţinute la entităţile controlate în comun, cedate
(664);
– costul de achiziţie al participaţiilor evaluate la consolidare prin metoda punerii în echivalenţă
(264).
Soldul contului reprezintă imobilizările financiare deţinute la entităţi controlate în comun.
În cadrul tranzacțiilor comerciale, entitățile pot acorda diferite reduceri, de natură comercială sau financiară. Reducerile…
Erorile constatate în contabilitate se pot referi fie la exerciţiul financiar curent, fie la exerciţiile…
Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa capitalului subscris, vărsat şi nevărsat, în natură şi/sau…
Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa patrimoniului deţinut, potrivit legii, de institutele naţionale de…
Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa beneficiilor acordate angajaţilor sub forma instrumentelor de capitaluri…
Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa primelor de emisiune, de fuziune/divizare, de aport şi…